Home » D:News » 7 semne după care poţi recunoaşte un om nefericit

7 semne după care poţi recunoaşte un om nefericit

7 semne după care poţi recunoaşte un om nefericit
Publicat: 01.01.2016
Viaţa poate cu siguranţă să ne facă nefericiţi. Dar o mare parte din această nefericire provine din felul nostru de a gândi, din comportamentul şi obiceiurile noastre
“40% din şansa noastră de a fi fericiţi stă în capacitatea noastră de schimbare”, spune Sonja Lyubomirski, cercetător al revistei Psychology Today la Universitatea din California.
 
Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că există speranţă pentru toţi. Există miliarde de oameni pe planetă şi o parte dintre ei sunt cu siguranţă nefericiţi. Ceilalţi suntem într-o continuă pendulare între fericire şi nefericire, depinzând de fiecare zi în parte.
 
Totuşi, există nişte trăsături şi obiceiuri ale oamenilor nefericiţi ce stau la îndemâna lor să poată fi schimbate. Bineînţeles, cu aceste lucruri putem interfera cu toţii mai mult sau mai puţin, iată care sunt acestea:   
 
Ai tendinţa să te gândeşti că viaţa este grea
 
Oamenii fericiţi ştiu că viaţa poate fi uneori dificilă, dar preferă să trateze încercările la care îi supune viaţa cu curiozitate nu cu spirit de victimizare. Preferând să îşi asume responsabilitatea problemei, oamenii fericiţi se gândesc cum au ajuns în necaz şi se concentrează să facă cumva să iasă din probleme cât mai curând posibil.
 
Perseverenţa spre rezolvarea problemelor, în locul lamentării, este un simptom al unei persoane fericite. Oamenii nefericiţi se văd pe ei ca victime ale vieţii şi stau blocaţi în mentalitatea de „uite ce mi s-a întâmplat”, în loc să caute un mod sau o cale de a ieşi la liman.
 
Nu poţi avea încredere în oameni
 
Discernământul este important, dar cei mai mulţi oameni sunt fericiţi şi pentru că au curajul să creadă în aproape. Ei cred în binele din oameni, în loc să fie suspicioşi pe fiecare om ce apare în cale. În general, având un comportament deschis, apropiat, faţă de oameni ajută la ţeserea unei comunităţi pozitive în jurul tău şi asta poate aduce în preajma ta tot mai mulţi oameni fericiţi.
 
Oamenii nefericiţi nu au încredere în persoanele pe care le cunosc şi presupun că acestea nu pot fi de încredere. Acest tip de comportament închide şansele pentru a lega prietenii.
 
Citeşte continuarea pe gandul.info
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...